Tag Archives: Polovragi
OLTENIA DE SUB MUNTE (4)

Polovragi, adăpostul tăinuit al lui Zamolxis
Fascinanta Oltenie de sub munte dezvăluie, la intrarea în Gorj dinspre Vâlcea, una dintre cele mai frumoase așezări pe care natura, laolaltă cu hărnicia oamenilor, le-a zămislit pe teritoriul României – comuna Polovragi.
Situată la o distanță aproape egală față de Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea – 50, respectiv 60 de kilometri, cuprinde în arealul său de 8400 de hectare satele Polovragi și Racovița.
Istoria localității merge adânc în trecut, împletindu-se cu istoria devenirii umane, marturie în acest sens stând relicvele aduse la lumina zile prin descoperirile arheologice.
Cea mai veche atestare a acestei așezări documentară datează însă intr-un hrisov în care se arată că în anii 1463 – 1464 domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș (1456-1462), a întărit stăpânirea asupra satului Polovragi în anii 1463-1464, sat care „a fost de moștenire lui Danciul Zamonul de la moși strămoși, de la întemeierea țării”.
O altă atestare documentară a numelui de Polovragi provine dintr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480, prin care domnul Țării Românești, Basarab cel Tânăr (Țepeluș) întărește lui Ticuci și fraților săi bran, Radu și Pătru, nepoții lui Danciul Zamona, stăpânirea peste 24 de sate printre care și Polovragi, ”ca fiindu-le ocină veche”.