Tag Archives: Slobozia
CATEDRALA INALTAREA DOMNULUI, CTITORITA DE TREI EPISCOPI
Pentru că în Slobozia anilor 90, serviciile religioase pentru creştin-ortodocşi se săvârşeau doar în Mânăstirea Sfinţii Voievozi, devenită din anul 1864 biserică parohială, se impunea ridicarea unei biserici noi. Astfel, piatra de temelie a Catedralei Episcopale Înălţarea Domnului a fost pusă la 15 iulie 1992, slujba de sfinţire fiind făcută chiar de către Patriarhul Teoctist, care era, la acea vreme, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia Deşi nu se punea, la momentul respectiv, problema construirii unei catedrale, ci doar a unei biserici, dimensiunile stabilite au fost monumentale. Demersul a fost facilitate însă de înfiinţarea, un an mai târziu, a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul la Slobozia, iar prin noua sa destinaţie, lăcaşul de cult avea să devină un simbol al urbei.
SLOBOZIA – ORASUL LIBER, NASCUT LA CONFLUENTA UNOR MARI DRUMURI COMERCIALE
Istoria locurilor pe care astăzi se ridică Slobozia duce, aşa cum relevă cercetările arheologice, prin anul 300 î.Hr., în perioada neolitică. Mai târziu, romanii au construit aici o cetate, numită Netindava. Târgul Sloboziei s-a ridicat, din raţiuni comerciale, pe locul satului Vaideei, aşezare afectată de război şi rămasă pustie aproape 20 de ani. Hrisovul cu prima atestare a localităţii, din anul 1614, îi aparţine domnitorului Radu Mihnea: „Am dat domnia mea și slobozie pentru trei ani, care va vrea să vină să trăiască în această siliște (Slobozia lui Ianache)”.
CALATORIE PRIN TIMP SI ISTORIE – BISERICA DE LEMN DIN POIANA DE JOS
”Cu vrerea tatălui, cu lucrarea fiului și săvârșirea sfântului duh s-au înălțat la Poiana de Jos această sfântă biserică (…) la anul 1737. (…) Din purtarea de grijă a ipodiaconului Răzvan Ciucă la 1979 a fost mutată la Poiana de Sus, iar în 2000 a fost adusă la Slobozia”.
Aşa grăieşte Pisania aşezată deasupra intrării în bisericuţa de lemn ce a călătorit prin veacuri şi pe drumurile Ialomiţei, părăsind vechiul sat moşnenesc al Poianei, pentru a putea fi păstrată cu grijă în cadrul ansamblului muzeal al Muzeului national al Agriculturii, din Slobozia.
MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII, O INCURSIUNE IN VIATA SATULUI ROMANESC
Unic în România, Muzeul Național al Agriculturii își dezvăluie comorile cu migală adunate și bine păstrate peste timp, chiar la intrarea dinspre Urziceni a municpiului Slobozia.
Înconjurat de un parc impresionant prin frumusețe, dar și prin suprafața sa de 17000 mp, muzeul își desfășoară spațiile expoziționale pe o suprafață de 3866 mp. Având ca obiect de activitate istoria agriculturii, antropologia agrară și arheologia industrială specifică de pe tot cuprinsul țării, a fost înființat în 1990 prin Decizia Prefecturii Județului Ialomița nr. 176 sub denumirea de Muzeul Agriculturii Române. Deschiderea sa oficială a avut loc la 25 Martie 1996, prin grija celui ce avea să fie director al așezământului timp de 21 de ani, de la înființare și până în anul 2011. Din decembrie 2002, Muzeul Agriculturii Române a devenit Muzeul Național al Agriculturii și este finanțat din bugetul Consiliului Județean Ialomița.
STRALUCIRI APUSE – ORASUL DE FLOCI
Binecuvântat de apele Ialomiței, aproape de vărsarea râului în Dunăre, s-a ridicat, la început de secol XV, un târg mândru, cunoscut în vreme ca unul dintre cele mai importante centre comerciale din Țara Românească. Cunoscut în epocă drept punct de vamă și unica așezare urbană medievală din estul Câmpiei Române, Orașul de Floci a rămas în conștiința națională și mai ales în istoria noastră de suflet prin faptul că aici s-a născut, așa cum aflăm din vechi cronici, cel mai iubit și de seamă conducător al românilor, Mihai Viteazul.
UN MUZEU CU PESTE 25000 DE EXPONATE
Muzeul Județean Ialomița deține un valoros patrimoniu archeologic, colecțiile sale însumând un număr de circa 25000 de obiecte, organizate thematic pe sectoarele arheologie, istorie, etnografie și artă.
Colecția de arheologie este constituită dintr-un număr de aproape 7000 de obiecte ce aparțin unor perioade istorice diferite, începând din neolitic (mileniul al V-lea îen) și până în plină epocă medievală (secolele XV–XVIII).
IALOMITA, PAMANTUL SACRU DIN INIMA BARAGANULUI
Ialomița. Inima Bărăganului. Un loc care, dacă n-ar fi existat, cu siguranță ar fi trebuit inventat, pentru ca acolo, așa cum spunea Panait Istrati, ”românul să poată visa în voie”.
Paradoxul creației situează Ialomița deopotrivă în bătaia nemiloasă a vântului, ce rostogolește aproape neîncetat pulbere de lut și scaieți, și în revărsarea binefăcătoare a apelor Dunării, Prahovei sau Ialomiței.
Este un ținut cu o vitalitate aparte, un loc unde oamenii s-au îndârjit să rămână și să îmblânzească natura, aflând din pământul toropit de soare rod bogat. Verile extrem de calde și iernile aspre și-au pus amprenta și asupra acestora, croindu-i puternici și tenace.
Situat în zona de Sud-Est a României, în Câmpia Bărăganului, județul Ialomița este un important nod de vechi drumuri comerciale. Cercetările arheologice situează prezența așezărilor umane în acest spațiu încă din perioada neoliticului dezvoltat, mileniile V-VI î.Hr.
