Tag Archives: Timis
STATIUNILE BALNEOCLIMATERICE, IZVOARELE DE SANATATE ALE ROMANIEI (4)
Buziaș, tărâmul izvoarelor tămăduitoare
Așezat în Câmpia Banatului, la poalele nord-vestice ale Dealului Silagiu, pe cursul inferior al pârâului Valea Salciei, Buziașul a devenit oraș la începutul anului 1956, dar a fost declarat localitate balneară încă din anul 1819. Situat la o distanță de 25 de km pe drumul județean 592 și 28 de km pe calea ferată față de Lugoj, iar față de Timișoara la 34 de km, tot pe drumul județean 592) și 37 de km pe calea ferată față de Timișoara, orașul propriu-zis se desfășoară pe terasa superioară a Timișului, la contactul dintre Câmpia Banatului de Est și dealurile bănățăne – Dealul Silagiu, în partea de sud-est a celui mai mare județ al țării, județul Timiș. Buziașul se desfășoară pe o suprafață de 104 km și o altitudine medie de 128 m.
Atestarea documentară a localității datează din anul 1369, sub numele de Buzuș și Bozaș. Trei dintre cei mai cunoscuți specialiști, botanistul Al. Borza și arheologii Dumitru Tudor și Liviu Marghitan, și-au exprimat opinia cum că apele minerale de la Buziaș erau folosite încă din vremea romanilor.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA CSEKONICS – Conacul Csekonics
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.
Familia Csekonics
Istoria familiei Csekonics, ale cărei origini erau croate și maghiare, începe în Banat prin anul 1790, cu ocazia arendării pământurilor dintre Jimbolia și Becicherecu Mare. Ulterior, aceștia cumpără terenurile arendate, unde practică o agricultură modernă, cu rezultate remarcabile. Prosperitatea afacerilor acestei familii nu a întârziat să aducă prosperitate întregii regiuni, construindu-se o uzină electrică, o ghețărie, căi de utilitate agrară, drumuri și chiar un mic port la canalul Bega.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA NAKO – Castelul Nako
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.
Familia Nakó
Provenind din Macedonia și având origini macedo-române, familia Nakó (echivalentul maghiarizat al numelui românesc Nacu) a luat drumul Vienei, unde a practicat comerțul cu vite, pentru ca apoi să se stabilească în Ungaria.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MANASZY – Castelul Hodoni
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Familia Manaszy
Venind din Grecia, familia de aromâni Manaszy s-a îndreptat spre Transilvania și s-a stabilit inițial la Sibiu. Georgius Manticati Sofronius, care a trăit între anii 1748 și 1829, a fost înnobilat în anul 1813.
În același an, acesta cumpără domeniul Hodoni, regele Ferdinand al V-lea recunoscându-i titlul și în comitatul Timiș și adăugând la numele său denumirea domeniului avut în stăpânire – de Hodoni. Georgius devine între timp Gÿorgy. De acum, se numește Gÿorgy Manaszy de Hodoni.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA KARATSONY – Castelul Banloc
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Familia Karátsony
Familia Karátsony este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Banat, ale cărei rădăcini provin din nobilimea franceză. Unul dintre reprezentanții acestei familii al cărui nume se leagă de județul Timiș este Lázár, fost subprefect al comitatul Torontal, veche formă de organizare administrativă din provincia istorică a Banatului. Acesta a fost, de altfel, și delegatul comitatului în Parlamentul de la Budapesta.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA LIPTHAY – Conacul Lovrin
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Remarcat ca un brav luptător al Armatei Imperiale, baronul Anton Lipthay de Kisfalud et Lubelle, descendentul unei străvechi familii de nobili maghiari, a căror obârşie se găsea în zona Ungariei de Sus, a primit din mâinile împăratului Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman Crucea de Cavaler a Ordinului Militar Maria Terezia, Ordin fondat la 18 iunie 1757 de împărăteasa Maria Terezia a Austriei.
Conacul Lovrin
Acesta a dispus, în anul 1817, construirea conacului din Lovrin. Realizat printr-o fericită alăturare de elemente de stil baroc şi neoclasic, a fost poate cel mai frumos conac ce exista prin părţile Timişului la acea dată.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA LIPTHAY
Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Familia Lipthay
Remarcat ca un brav luptător al Armatei Imperiale, baronul Anton Lipthay de Kisfalud et Lubelle, descendentul unei străvechi familii de nobili maghiari, a căror obârşie se găsea în zona Ungariei de Sus, a primit din mâinile împăratului Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman Crucea de Cavaler a Ordinului Militar Maria Terezia, Ordin fondat la 18 iunie 1757 de împărăteasa Maria Terezia a Austriei. Drept răsplată pentru vitejia sa şi remarcabilele fapte de arme, fratele Impăratului Iosif, Leopold al II-lea, îi dăruieşte nobilului maghiar un domeniu vast ce cuprindea aşezările Gottlob şi Lovrin, în anul 1791.
La vremea când familia Liphtay era astfel împroprietărită, cel de-al doilea fiu al lui Anton, Friedrich, era minor. Pentru că fratele mai mare, Anton, moare la vârsta de 9 ani, Friedrich este acela care va prelua conducerea moşiei.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI – Conace
Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.
În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.
Conacul Foeni
Conacul de la Foeni este cea mai veche reşedinţă nobiliară a familiei Mocioni şi a fost construit în anul 1750, în stil neoclasic. Aici a locuit, printre alţii, Andrei Mocioni, strănepotul preotului Constantin Mocioni. Acesta moşteneşte domeniul în anul 1869 şi se mută aici împreună cu soţia sa, Laura. La moartea sa, în anul 1880, acesta moşteneşte conacul, pe care îl lasă, la rândul său, unui nepot. Astfel, leagănul Mocioneştilor este îndepărtat de familie şi va fi răscumpărat ulterior de Anton Mocioni.
TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA MOCIONI
Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.
Familia Mocioni
În satul timişean Foeni, situat nu departe de capitala judeţului, s-a scris o parte din istoria vestitei familii Mocioni care, prin reprezentanţii săi de aleasă cultură sau implicare în viaţa politică a ţării, a scris, la rândul său, istorie.
TIMISUL NOBILIAR
Regiunea istorică a Banatului reprezintă o realitate aparte în peisajul românesc, fie și numai dacă ne referim la caracteristicile sale multietnice și multiculturale. Îngemănarea armonioasă a atâtor valori culturale, tradiții și mentalități conferă acestei zone un element de unicitate.
Istoria acestei regiuni a fost una tumultoasă, având în vedere diferitele influențe militare, politice și administrative. Dominația otomană, dar mai ales cea austro-ungară au adus elemente specifice în dezvoltarea economico-socială, determinând un grad aparte de civilizație. Fără a-și pierde caracterul național, Banatul a înglobat aceste influențe, făcând din ele un factor de progres.
