Tag Archives: timisoara

SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1212, dar cercetarile arheologice au relevat faptul ca aici au existat urme ale prezentei umane inca de acum 6000 de ani, din epoca neolitica.

Istoria consemneaza dominatia avara, apoi invazia pecenegilor, urmasi in zona de cumani, bulgari si valahi. Apoi au venit maghiarii, care au cucerit Banatul, pe care l-au alipit Regatului Ungar, la inceputul mileniului al doilea.

Predestinata sa aiba un rol esential in istoria orasului, Opera din Timisoara a fost construita, dupa cum afirma cercetatorii, chiar pe locul unde avarii, in secolul al X-lea, au ridicat, pe ruinele fostei fortarete romane Zambara – cladita, la randul ei, pe vatra unei foste asezari dacice –  o fortareata inconjurata de un canal cu apa.

O perioada de inflorire a cunoscut orasul in timpul domniei regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, care si-a si stabilit aici, vreme de sapte ani, intre 1316 si 1323, capitala, construind si Palatul regal. In mod firesc, au fost intarite fortificatiile, iar in interiorul cetatii populatia a sporit ca numar.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – ROMANII

   Vechi teritoriu daco-get, Banatul a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, colonizarea romana incepand din anul 101, invazia popoarelor migratoare de origine germanica sau asiatica, cum ar fi vizigotii, hunii, gepizii, avarii sau slavii.

   Romanii sunt, prin urmare, chiar prin stramosii lor, populatia veche a acestei provincii. Aflati sub diverse stapaniri si influentati de diverse popoare si culturii, romanii din aceasta parte a tarii au cunoscut o evolutie cumva diferita de cei din restul tarii. Aflati multa vreme sub stapanire habsburgica, ei au conoscut si dezvoltat un nivel de civilizatie diferit, superior fata de alte regiuni istorice. Aceste influente se remarca in modul de organizare a gospodariilor, in eficientizarea muncii, in ordinea si curatenia specifice zonei, in stilul arhitectural si in planurile de sistematizare.

   Romanii banateni sunt oameni sociabili, cu spiritul vioi si sufletul deschis. Mandria timisorenilor este de-a dreptul speciala. Falosi, avand constiinta faptului ca apartin unei zone cu un standard ridicat de civilizatie, romanii din aceasta parte a tarii sunt gospodari, ambitiosi si chibzuiti. Oameni drepti din fire, s-au impotrivit dintotdeauna inechitatii si abuzurilor, si nici chiar constrangerile comuniste nu au reusit sa le ingradeasca libertatea spiritului. Istoria traita de generatii i-a invatat sa fie rezervati in atitudine, dar odata ce le-ai castigat increderea, sunt prieteni statornici. Si, nu in ultimul rand, si-au cultivat o toleranta cu totul speciala fata de concetatenii lor de alte etnii, pe care ii privesc ca pe adevarati parteneri in societate.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – EVREII

   Un popor raspandit prin intreaga lume si deseori oprimat in comunitatile din care ajungea sa faca parte, evreii au gasit in Banat un loc propice pentru o viata decenta si linistita, pentru ca mentalitatea banateanului a fost dintotdeauna aparte – cu respect pentru familie, pentru valorile morale, pentru trecutul istoric, cu toleranta atat in planul relatiilor personale, cat si in raport cu religia celorlalti. Prezente iudaice pe acest teritoriu se inregistreaza inca din secolul al II-lea, dar asezarea acestor etnici in Timisoara este atestata abia in anul 1693, prin inscriptiile funerare din cimitirul evreiesc.

   Daca in perioada interbelica, la Timisoara traiau aproximativ 12.000 de evrei, astazi sunt mai putin de 200. Al doilea razboi mondial a insemnat pentru ei prigoana si deportare. Si totusi, au supravietuit Holocaustului, iar statisticile arata in anul 1947, numarul celor ce traiau in Banat se ridica la 16.000.

   In secolul al XVIII-lea, Timisoara a fost singurul oras ce confirma existenta unei comunitati evreiesti. Si-au construit aici sinagogi, pentru ca prin credinta si-au putut asigura supravietuirea. Au construit sase astfel de locuri de rugaciune – bijuterii arhitectonice – insa astazi mai exista doar o sinagoga functionala.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – MAGHIARII

   Minoritatea maghiara din Timisoara reprezinta cea mai importanta comunitate, cu cei aproape 29.000 de locuitori, adica 4,87% din totalul populatiei.

  In mica masura, populatia maghiara a venit in Romania in secolul al XI-lea, dar abia prin anul 1900 numarul acestor etnici incepe sa devina semnificativ. Este perioada in care se infiinteaza primele localitati, iar maghiarii devin, dupa germani, a doua minoritate a Banatului.

   Nobilimea Banatului a fost in cea mai mare parte maghiara inainte de stapanirea otomana. Dupa aceasta epoca, zona a fost colonizata si cu functionari si alai slujbasi din sectorul administrativ, pentru ca in final sa apara si taranii agricultori.

  Olaritul, tesutul, sculptura in piatra sau lemn, sunt mestesuguri practicate in decursul veacurilor in zona Banatului de catre etnicii maghiari, ca dealtfel si de catre reprazentantii comunitatii romanesti sau ai altor etnii. Cu toate ca au devenit anacronice astazi intr-un mare oras, asa cum este Timisoara, aceste mestesuguri sunt aduse inca in prim-plan cu ocazia desfsurarii „Zilelor Culturii Maghiare”.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – SVABII

Timisoara nu ar fi fost ceea ce este astazi daca n-ar fi fost svabii. Dintre toti etnicii care au compus, de-a lungul veacurilor, tabloul social, economic si cultural al orasului, exponentii acestui popor harnic, cuminte si discret au avut o influenta hotaratoare in dezvoltarea societatii. Nu au venit de bunavoie. Au sosit pe meleagurile banatene pentru ca Imperiul Habsburgic dorea sa-si intareasca astfel granitele. Au venit, totusi, si pentru ca multi dintre ei proveneau din familii sarace, iar sprijinul financiar si scutirile de impozite oferite de imparateasa Maria Tereza insemnau o sansa pentru o viata mai buna. Soarta acestor oameni s-a schimbat atunci cand printul Eugeniu de Savoia propunea imparatului Carol al VI-lea, la 21 octombrie 1716, schimbarea organizarii Banatului in folosul casei imperiale.

   Sositi in trei valuri – „colonizarea carolina” dintre anii 1718-1740, „colonizarea tereziana” dintre anii 1744-1722 si „colonizarea iosefina” dintre anii 1782-1787 – peste 150.000 de etnici germani proveniti din sudul Germaniei si din Austria s-au asezat in Banat.

   Extrem de seriosi si cu o disciplina aproape soldateasca, au muncit din rasputeri pentru a schimba tinutul mlastinos al Timisoarei intr-un pamant roditor. Cu dorul de casa in suflete, au incercat sa realizeze pe malurile Timisului si ale Begai replici ale asezarilor de bastina. In efortul lor, au fost ajutati si de planurile de sistematizare alcatuite in detaliu de catre administratia austriaca. Dar ca sa reuseasca, s-au luptat cu foametea si cu bolile. Primele generatii au fost de sacrificiu. Asa cum spun ei insisi: „Primilor moartea, urmatorilor saracia, ultimilor painea”.

SIMFONIE MULTICULTURALA IN “ORASUL ROZELOR”, TIMISOARA – UCRAINIENII

Sositi din zonele sarace ale Transcarpatiei, zeci de mii de ucraineni si-au creat comunitati compacte mai ales in nordul Romaniei, dar si in Bucovina, in vestul sau in sud-estul tarii. Comunitatea din Banat s-a constituit mai ales intre anii 1908 si 1918, cand multe proprietati latifundiare ale nemtilor si ungurilor au fost scoase la vanzare. Un alt val de colonizari a urmat dupa 1970, cand ucrainenii maramureseni cumpara casele nemtilor din Banat, fiind atrasi de caracteristicile reliefului ce le permitea desfasurarea de activitati agricole.

   In judetul Timis locuiesc astazi in jur de 7000 de etnici ucraineni, din care aproape 600 in Timisoara.

   Ucrainenii sunt considerati o etnie model in ceea ce priveste integrarea sociala. Desi au invatat limba tarii de adoptie si au inteles sa traiasca in buna intelegere cu toti vecinii, nu si-au uitat niciodata limba materna, cantecele, dansurile, obiceiurile si, mai ales, fiind un neam profund religios, credinta. Inca de la sosirea in Banat, acestia au apartinut, in cea mai mare parte, cultului ortodox de rit vechi, restul fiind greco-catolici.

DOMUL COLOANA CIUMEI SI APA VIE DIN PIATA UNIRII

Piata Unirii este cea mai veche piata a Timisoarei. Este înconjurata de cladiri în stil baroc. Un timp s-a chemat Piata Domului. Numele de Piata Unirii îl poarta din 1919, atunci când Banatul a devenit parte a României. De-a lungul si de-a latul ei se gasesc Domul Romano-Catolic, Catedrala Ortodoxa Sârba, Casa Bruck si palatul Baroc. În interiorul Pietei se afla Monumentul Sfintei Treimi si fântâna cu apa minerala.

Piata Unirii s-a numit la început Losconczy, dupa numele comitului ungur ucis de turci în 1552, atunci când a fost cucerita cetatea. Apoi s-a chemat Piata Domului, dupa cladirea care a fost construita conform planurilor unui renumit arhitect vienez din secolul al XVII-lea, Josef Emanuel Fischer von Erlach. Episcopia diocezei romano-catolice si-a mutat aici sediul în 1733. Împaratul Carol al VI-lea hotaraste atunci constructia unei catedrale si a unui palat episcopal. Constructia începe în 1736 si dureaza sapte ani. În interior exista doua statui sculptate de Joseph Rossler, care îi întruchipeaza pe Sfântul Boromeus si pe Sfânta Tereza. Tabloul principal îl înfatiseaza pe Sfântul Gheorghe, patronul ocrotitor al diocezei înca din secolul XI si este pictat de Michael Angelo Unterberger, la 1755. Alte lucrari decorative pretioase mai sunt lampadarul din argint – ”Lumina vesnica”, piesa confectionata de catre giuvaergiul Josef Moser, precum si o monstranta aurita. În timpul razboiului cu turcii, de la sfâraitul secolului XVIII, Domul a fost folosit ca depozit de sare.