TIMISOARA CAPITALA CULTURALA EUROPEANA – Castelul Huniade
CU O ISTORIE ZBUCIUMATĂ, CASTELUL HUNIADE A AVUT PERIOADE DE MĂRIRE ŞI DECĂDERE, A FOST DISTRUS ŞI RECLĂDIT, REUŞIND SĂ REZISTE PESTE VEACURI, FIIND UNA DINTRE PRINCIPALELE ATRACŢII TURISTICE ALE TIMIŞOAREI. ESTE CEL MAI VECHI EDIFICIU PĂSTRAT ÎN ZESTREA ARHITECTONICĂ A ORAŞULUI.
Piatra de temelie a edificiului domnesc a fost pusă în anul 1308 de către regele Carol Robert de Anjou, construcţia acestuia durând până în anul 1315. După finalizarea construcţiei, acesta şi-a stabilit reşedinţa aici reşedinţa pentru opt ani. Pus la pământ de cutremurul din 1443, castelul renaşte din voia lui Iancu de Hunedoara. În această perioadă castelul şi fortificaţiile sunt dotate cu tunuri în plan semicircular. Castelul devine din nou reşedinţă regală, până în anul 1552.
Şi conducătorii otomani îşi stabilesc aici reşedinţa. Asediul austriac din 1716 aduce grave stricăciuni construcţiei, care va fi renovată şi va primi destinaţia de cazarmă de artilerie şi depozit militar.
Castelul Huniade trece din nou printr-o grea încercare în anul 1849, când revoluţionarii maghiari îl distrug în asemenea măsură, încât va fi nevoie de lucrări de reconstrucţie, ce se vor finaliza în anul 1856.
O legendă teribilă se leagă de numele acestui castel, în temniţele căruia se spune că s-au petrecut torturi inimaginabile. Se pare că un vestit comandant de oşti, numit Paul Chinezul, devenit comite de Timiş, aplica tratamente extrem de dure prizonierilor otomani. Printre altele, aceştia, după cazne teribile îndurate în beciurile din inima castelului, erau legaţi de mâini şi de picioare, cusuţi în piei de bivol şi aruncaţi în apele sau daţi de mâncare porcilor. Alţii erau legaţi de roata morii din apropierea castelului, li se tăiau mâinile şi picioarele, apoi luau şi ei drumul apei.
În anul 1947, odată cu trecerea din proprietatea Ministerului de Război în cea a Ministerului Artelor, a devenit instituţie de cultură, adăpostind Muzeul Banatului, mai exact secţiile de istorie şi de ştiinţe ale naturii.
