Revista Descopera Romania!

ORAŞUL FLORILOR. ORAŞUL PREMIERELOR. ORAŞUL DE PE BEGA. ORAŞUL LIBERTĂŢII NOASTRE. POARTA SPRE OCCIDENT. MICA VIENĂ. PE SCURT: TIMIŞOARA. SAU TEMESWAR. ORI TEMESVÁR. SAU POATE TIMISVARAIA. UN LOC MAGIC UNDE O MULŢIME DE GRAIURI NU SE AMESTECĂ, CI SE COMPLETEAZĂ ARMONIOS ÎNTR-O SIMFONIE MULTIETNICĂ ŞI MULTICULTURALĂ. UNUL DINTRE CELE MAI IPORTANTE CENTRE CULTURALE, INDUSTRIALE, ECONOMICE, MEDICALE ŞI UNIVERSITARE ALE ROMÂNIEI, TIMIŞOARA ESTE UN ORAŞ SIMBOL, ATÂT PENTRU ISTORIA SA REMARCABILĂ, CÂT ŞI PENTRU IMPORTANŢA SA STRATEGICĂ ŞI PENTRU VALOAREA SA NAŢIONALĂ. CERCETĂRILE CONSEMNEAZĂ PREZENŢA AŞEZĂRILOR UMANE ÎN ACEASTĂ VATRĂ  DE ISTORIE MILENARĂ ÎNCĂ DE ACUM MAI BINE DE 6000 DE ANI.

ORAŞ LIBER REGESC

TITLUL DE „ORAŞ LIBER REGESC”, CU TOATE PRIVILEGIILE CE DECURGEAU DIN ACESTA, I-A FOST ACORDAT TIMIŞOAREI DE CĂTRE IOSIF AL II-LEA, ÎMPĂRAT AL SFÂNTULUI IMPERIU ROMAN ŞI REGE AL UNGARIEI, PRIN DIPLOMA SEMNATĂ LA 21 DECEMBRIE 1781. ACEST ACT VA FI REÎNNOIT DE CĂTRE URMAŞUL LA TRON ŞI FRATELE MAI MIC AL ÎMPĂRATULUI IOSIF, LEOPOLD AL II-LEA ŞI VA FI ÎNSCISĂ ÎN LEGILE ŢĂRII ÎN ANUL 1790.

Privilegiile conferite de titulatura de „Oraş liber regesc” erau deosebit de importante pentru dezvoltarea respectivei aşezări. În virtutea acestora, o parte din realizările economice şi, prin urmare, din câştigurile obţinute, rămâneau în bugetul propriu al oraşului, fără să mai ia drumul Imperiului. Printre avantajele dobândite de cetatea Timişoarei pe plan politic şi jurisdicţional erau acelea că nu se mai afla sub jurisdicţia comitatului, avea dreptul de a-şi alege propriii dregători şi juraţi şi de a trimite reprezentanţi în Dietă. În plan economic, creând premisele accelerării dezvoltării sale, avantajele se concretizau în dreptul de a vămui mărfurile la intrarea şi ieşirea din oraş, de a organiza târguri anuale şi săptămânale, de a-şi stabili propriul buget de venituri şi cheltuieli şi de a fi scutit de anumite obligaţii fiscale. De asemenea, primea dreptul de a avea o stemă proprie.

Se îngăduie acestei cetăţi dreptul de sabie, care se va exercita împotriva tuturor răufăcătorilor, vor fi arestaţi în baza jurisdicţiei criminale şi apoi aceasta (cetatea) este autorizată, potrivit normelor celorlalte cetăţi libere regeşti, de a exercita cu depline puteri dreptul de sabie, având dreptul de a ridica intr-un loc potrivit stâlpul infamiei şi de a designa păşune pentru folosinţa morarilor. De asemenea se dă putere de a judeca, potrivit jurisdicţiunii de magistrat, chiar şi toate celelalte cauze atat de drept public ale cetăţii cât şi personale şi terenurile virane civile. Emblema care are forma de elipsă, este întretăiată orizontal, iar partea de sus împărţită vertical în două. Prima parte – într-un câmp udat cu sângele a nenumăraţi eroi din secole trecute – prezintă patru benzi de argint, ondulate, care stau la distanţe egale între ele şi însemnează cele patru fluvii principale ale amintitei noastre Ungarii, sub sceptrul căreia a fost realipită de către mama noastră de pie memorie Maria Terezia, – provincia Timişului împreună cu acest oraş. Partea a doua prezintă, într-un scut aurit, pe un câmp verde, un turn zidit din piatră cu pătrăţele separate şi cu un dublu grilaj, având o poartă deschisă, în interiorul căreia se vede o roată neagră cu două ferestre rotunde şi cu acoperiş ascuţit, după care se vede, din ambele părţi un drapel purpuriu, atârnat întins, decorat cu o cruce de argint; udat de aşa-numitul canal Bega, din care – prin îngrijirea într-adevăr părintească a mamei mele de memorie nepieritoare – apa este împinsă printr-un mecanism special în partea de sus a turnului, de unde pompată din nou şi condusa prin o curgere continuă sub pământ în oraşul intern şi adunată în cisterne, oferă din belşug locuitorilor binefacerea apei potabile, în fine partea de jos albastră a pajurei, în partea ei superioară un soare auriu cu chipul pe de a-ntregul omenesc, care se ridică deasupra oraşului, iar în altă parte luna argintie în descreştere şi puţin palidă (care simbolizează luna turcească izgonită de armele creştine), arată oraşul si cetatea pregătite pentru o apărare dârză, cu fortăreţele ei, clădirile bisericeşti şi lumeşti, iar alături curgând pe dreapta canalul Bega, care porneşte din râul Timiş. La mijlocul acestei embleme este aşezată o altă emblemă mai mică, aurită, numită emblema de piept, cuprinzând din deosebita noastră milă imperială regească vulturul imperial cu două capete încoronat, cum ţine în ghearele picioarelor sale, pe deoparte sceptrul de aur, cu sabia de argint, iar pe de alta, mărul de aur cu cruce în vârf, pictat din material preţios, pe piept fiindu-i scrise cu caractere romane iniţialele I. II. Ale numelui nostru imperial, amintind acel de trei ori fericit timp, când duşmanul numelui de creştin fiind izgonit cu toată puterea, acest ţinut al Timişului cu oraşul Timişoara şi împrejurimile sale au fost recucerite cu cel mai norocos rezultat prin armele imperiale regale, prin milostivenia providenţei divine. Pe întreaga emblemă e aşezată coroana de aur obişnuită, rolul de susţinător (al emblemei) îl împlinesc doi cai albi, cu limba scoasă cu urechile ascuţite, cu coama zbârlită şi coada ridicată, ţinând-o cu picioarele dinainte şi capetele întoarse, sprijinindu-se cu unul din picioarele de aceasta. În fine circumferinţa emblemei are acest titlu adecă inscripţie: Sigili. Liber Et Regiae, Civitatis Temesvarien.

Descrierea stemei actuale a Municipiului e: Stema este tăiată în două părţi printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară e împărţită din nou în două părţi egale printr-o linie verticală.

Sus în dreapta, pe roşu, peste valuri naturale un pod de aur cu două deschizături boltite, construite din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur.

Sus în stânga pe aur un turn de piatră sură, zidit pe pajişte verde având cornişe duble, două ferestre rotunde la etaj, iar în parter o poartă prin care se vede o roată de fier neagră.

Învelitoarea e roşie din care ies două drapele roşii cu cruci de argint care împart drapelele în două părţi. Acest turn este atins de o parte de către canalul Bega din care, acest turn scotea în sec. XVIII apa de băut necesară cetăţenilor prin un apaduct alimentând întreg oraşul.

În jumătatea de jos, în câmp albastru pluteşte în dreapta soarele de aur văzut din faţă, care se ridică deasupra oraşului, iar în stânga pluteşte luna întunecată, argintie, fiind în scădere, întruchipând înfrângerea Turcilor de către victorioşii creştini. În mijloc arată oraşul prin diferitele clădiri publice şi industriale, împrejmuit fiind de citadelele cetăţii de odinioară, curgând dinspre dreapta canalul Bega cu apele sale aduse din râul Timiş.

La mijlocul scutului, armele casei Domnitoare Hohenzollern.

Pe scut este o coroană de aur cu şapte crengi şi cu pietre scumpe albastre şi roşii. Interiorul coroanei e învelit cu purpură.

Dr. Nicolae Ilieşiu – „Timişoara, monografie istorică“, Editura Planetarium, Timişoara, 2006

Începe, aşadar, o perioadă de prosperitate pentru Timişoara. Se ridică noi edificii, atât publice, cât şi civile, şi se continuă planurile de sistematizare. Se acordă o mare importanţă acţiunii de asanare, astfel că din anul 1827 se adânceşte cuveta deschisă din şanţul fortificaţiilor şi canalul de evacuare al acesteia, prin realizarea aşa-numitului „Şanţ Sanitar”, la care se racordează – lucru impresionat pentru acele vremuri – 25 de locuinţe particulare. În cadrul aceleiaşi acţiuni de asanare, din anul 1849 se refac conductele de apă deteriorate şi se dau în folosinţă fântâni cu apă potabilă. Edificatoare pentru gradul de civilizaţie existent în Timişoara la vremea respectivă sunt însemnările lui Johann Nepomuk Preyer, autorul primei Monografii a Timişoarei, care scria: „Străzile din Cetate sunt pavate şi au trotuare excelente. Clădirile au unul, două sau trei etaje (…) Toate construcţiile sunt acoperite cu ţigle, iar la parter au aproape numai prăvălii cu vitrine elegante (…), iar în ceea ce priveşte iluminarea străzilor şi curăţenia, se recunoaşte că nu există una mai bună în toată ţara”.

În anul 1895 este întocmit primul Plan Urbanistic al Timişoarei, în care cetatea devenea „miezul” oraşului, înconjurat de un inel de circulaţie şi care comunica cu restul cartierelor prin bulevarde largi. În anul 1913 se elaborează un nou Plan Urbanistic, în baza căruia se realizează o parcelare ce a fost menţinută până în prezent.