Revista Descopera Romania!

Banatul în general şi Timişoara în mod special reprezintă zone emblematice pentru diversitatea culturală şi etnică, cu accent pe păstrarea identităţii naţionale. Îngemănarea reperelor culturale unice provenite din varii şi profund diferite identităţi etnice a fost aici factorul care a conferit acest element de unicitate şi culoare. Mai mult, o veritabilă Poartă a Occidentului, Timişoara – multilingvă şi multiconfesională, a avut abilitatea şi deschiderea de a primi şi integra valorile culturale europene, fapt care a creat aici o mentalitate aparte, europeană, un spirit liber şi un nivel crescut de toleranţă.

În Timişoara interbelică  se remarcă activitatea Asociaţiei „Astra”, a Ligii culturale, a  Casei Şcoalelor şi a Culturii Poporului, precum şi a Institutului Social Banat – Crişana, a Asociaţiei culturale din Banat, Asociaţiei culturale germane din Banat, Societăţii maghiare „Arany Janos”, Societăţii de istorie şi arheologie, Societăţii de ştiinţe naturale, Uniunii juridice, Asociaţiei culturale „Cercul Militar Civil”, Centrului studenţesc al Şcoalei Politehnice sau Muzeului Banatului, Bibliotecii.

Încadrându-se în specificul cultural naţional, sectorul artistic din Timişoara interbelică păstrează caracterul tradiţionalist, arta populară fiind promovată şi aducându-i-se noi valenţe.

În domeniul picturii, se poate spune că în perioada interbelică s-a reuşit cumva translatarea acesteia din zona ei originar religioasă spre zona laică. Artiştii plastici, încurajaţi de efervescenţa vremurilor, au realizat opere care le-au adus recunoaştere naţională şi internaţională. Printre pictorii născuţi în Timişoara sau care au locuit şi creat aici s-au remarcat, în perioada interbelică, Ioan Isac, Corneliu Liuba, Oskar Szuhanek, Ioachim Miloia sau Catul Bogdan. Emblematic pentru Timişoara acelor vremuri a fost însă Ştefan Szőnyi, opera sa, cu o simbolistică foarte diversă, valorificând interferenţele culturale ale regiunii, bogăţia de tradiţii urbane şi rurale ale Banatului. Szőnyi s-ar putea numi, pe drept cuvânt, purtătorul de cuvânt al identităţii mulţi şi interculturale.

Mediul muzical a fost foarte bine reliefat, mai ales prin activitatea Conservatorului din Timişoara, instituţie care s-a preocupat în mod deosebit de valorificarea tradiţiilor folclorice din regiunea Banatului.  Numele de care se leagă activitatea muzicală din epocă sunt cele ale dirijorului de cor şi compozitorului Guido von Pogatschnigg, violoncelistului Nicolae Papazoglu, profesorului de vioară Maximilian Costin, compozitorului Sabin Drăgoi sau violoniştilor Josif Pianezze, Béla Tomm, Eugen Cuteanu, Ludwig Farago şi Josef Brandeis.

Printre artiştii care au făcut renumele Timişoarei interbelice sunt demni de remarcat sculptorii Géza Rubletzky şi Ferdinand Gallas, graficienii Julius Podlipny, Nándor Kóra Korber şi Olga Suits sau scritorii Endre Károly şi Zoltán Franyó, fraţii Kepecs şi „trifoiul cărăşan” – Virgil Birou, Ion Stoia-Udrea, Romul Ladea.

Şcoala Politehnică şi “Poli” Timişoara

Anii interbelici au fost reprezentativi în Timişoara şi în domeniul învăţământului.

În oraş funcţionau, la acea vreme, la nivel universitar, Şcoala Politehnică, Academiea de arte frumoase şi Conservatorul de muzică.

În anii interbelici au funcţionat la Timişoara două şcoli de comerţ, dintre care una izraelită.

Planurile pentru clădirea Şcolii comerciale române au fost întocmite de arhitectul Székely László

Liceul comercial din perioada interbelică avea secţii în limba română, germană şi, timp de câţiva ani, în limba maghiară.

Şcoala Politehnică, prima instituţie de învăţământ superior din Timişoara, a fost înfiinţată  prin Decretul nr. 4822 din 11 noiembrie 1920, semnat de către regale Ferdinand I al României. Primul rector al instituţiei a fost marele savant matematician Traian Lalescu.

În aceeaşi perioadă a luat fiinţă şi “Poli” Timişoara, a doua echipă de fotbal timişoreană formată în principal din jucători de naţionalitate română.