Revista Descopera Romania!

Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Nikolics

Un nume de referință pentru nobilimea din Timiș la sfârșitul secolului al XIX-lea este cel al familiei de origine sârbă Nikolics. Activitatea economică și cea politică desfășurate de către membrii distinși ai acestei familii au situat-o printre elitele vremii.

Primii membrii ai familiei, menționați în documente, sunt frații Emanuel I, Peter I și Szlavon Nikolics, care au fost înnobilați de către regele Leopold I, în anul 1694.

O figură marcantă a familiei Nikolics a fost Șandor de Rudna, deputat în Parlamentul Ungariei și timp de zece ani comite de Timiș. Acesta a trăit între anii 1825 și 1893.

Un al membru remarcabil al familiei este baronul Feodor Nikolics, născut la Tmișoara în anul 1836. În anul 1860 a fost ales deputat în parlament, iar în anul 1882 a fost numit în funcția de adlat civil al guvernatorului Bosniei și Herțegovinei. Pe lângă titlul de baron austriac, l-a primit și pe acela de baron maghiar, în anul 1886, când a fost numit și membru al Camerei Magnaților. Între anii 1890 și 1902 a fost comisar regal al Congresului bisericesc sârbesc.

A mai fost deţinător al ordinului Coroana de Fier, a Crucii Mari a Ordinului sârbesc Takova, președinte al Casei de Păstrare, Economii Temeser Agrar-Sparkassa A.G., președinte al societăţii timișorene Lloyd, președinte al Ungarische Handels A.G. Budapesta, președinte al Institutului de Asigurare pentru Servicii Militare, președinte al morii cu aburi din Kikinda Mare A.G., președinte al Fabricii de Chibrituri A.G. din Timișoara, vicepreședinte al societăţii vieneze pentru Asigurări de viaţă și pensie, vicepreședinte al Societăţii de Asigurări Vieneze, vicepreședinte al Societăţii Văii Tisei; membru în directoratul Primei Societăţi Maghiare de Asigurări Generale, membru al Comisiei de Supraveghere al Societăţii de Credit Funciar Maghiare, membru în comitetul director a Societăţii de Regularizare a Apelor Timiș-Bega.

Castelul Rudna

Strănepotul lui Peter I, János III, a cumpărat domeniul de la Rudna în anul 1872, împreună cu socrul său, Tódor Ivánovics. János va deveni mai târziu unic proprietar la Rudna, după ce va răscumpăra partea socrului său. Neavând copii,  János III l-a adoptat pe János Belcsics, născut în anul 1776, căruia regele Francisc I îi aprobă adopția în anul 1804, precum și transferul titlului nobiliar și al blazonului. János III a fost numit, cu ocazia încoronării împăratului Francisc, Cavaler al Ordinului ”Pintenul de Aur”, a fost consilier al curților de apel din Torontal, Timiș și Srem, a avut importante intervenții în sistemul de învățământ, a sprijinit războiul împotriva otomanilor și a fost coadministrator la administrația fondului național sârbesc.

Conacul de la Rudna a fost construit între anii 1781-1782 de către baronul Iovan Nikolics. Acesta a avut doi fii, Feodor și Mihail, și l-a înfiat pe al treilea, Iovan Belici, care s-a căsători cu Elisabeta, fiica cneazului Serbiei, Miloș Obrenovici. Unul dintre fiii acestuia, Feodor, s-a căsătorit cu o balerină franțuzoaică, gest destul de reprobabil la vremea respectivă. Fiul lor a vândut proprietatea în anul 1919, stabilindu-se în Franța. Noul proprietar era un avocat, care deține conacul până în anul 1946.

Comuniștii au tratat și acest edificiu cu binecunoscuta batjocură, transformându-l, pe rând, în casă de promenadă, subunitate de grăniceri și chiar sediu CAP.

Conacul a fost cumpărat în anul 2002 de către o familie de germani, care au reușit să-l restaureze parțial.