Revista Descopera Romania!

La aproximativ 95 km de București, mai exact la 10 km de Târgoviște pe partea dreaptă a șoselei care leaga vechea Cetate de Scaun de Câmpulung Muscel, se află drumul către un adevărat monument al naturii. De la șoseaua principal până la locul unde este situate se ajunge străbătând 2,5 km pe un drum forestier. Încă necunoscut publicului larg, copacul este știut de oamenii din satele învecinate sub numele de ”Stejarul de 1000 de ani” din valea Tisei. Am făcut acest drum după o noapte ploioasă. Mașina ne-a fost pusă la grea încercare. Am găsit totuși Stejarul milenar și l-am măsurat atent. Din priviri și cu ruleta.  Pentru a ajunge la Stejarul de 1000 de ani se poate urca direct cu mașina pe al doilea drum la dreapta după intrarea în satul Ungureni. O mașină de teren sau una cu o gardă mai mare la sol este mai indicată. Se urmează drumul forestier principal. Noi am întrebat oamenii locului, din când în când, iar aceștia ne-au explicat în detaliu. Ca indicii ni sa spus că trebuie să trecem pe lângă un mic parc petrolier și apoi pe lângă o aglomerare de conducte, ambele aflate pe partea dreaptă a drumului.

În parcul petrolier se află mai mereu cineva care poate da detalii despre locul în care se află copacul. Stejarul de 1000 de ani domină locul. O opera desăvârșită a unei forte superioare se transformă într-un spatiu de o sălbăticie unică, parcă uitat de timp. Este și motivul pentru care copacul a fost sfințit de preoți, fapt ce îi conferă încă o notă de unicitate în ochii locuitorilor satelor din împrejurimi care cunosc acest detaliu. „Stejarul este sănătos și în prezent chiar dacă depășește cu mult vârsta de 1000 de ani pentru care este cunoscut. El este declarat monument al naturii și protejat de lege“, spune Ion Moraru, pădurar al Ocolului Silvic Sturzeni, responsabil de pădurea Tisa de peste 36 de ani. Morau ne-a povestit că în trecut perimetrul respectiv era acoperit de o zonă mlăștinoasă, din care acum au mai rămas doar câteva izvoare de apă dulce, unul aflat chiar lângă Stejarul de 1000 de ani.  Acesta este și unul dintre motivele pentru care copacul a putut ajunge la dimensiunile pe care le are în prezent. Deși nu există date oficiale exacte referitoare la adevăta lui vârstă, un lucru este cert: Ajunși la fata locului, am remarcat putine semne ale trecerii omului prin zonă. Printre acestea drumul forestier din apropiere și două mese cu bănci amenajate lângă stejarul milenar. Stejarul nu este încă afectat deși „starea lui ar avea nevoie de o atentie mai sporită din partea autoritătilor, pentru a nu fi pus în pericol.“, sustine pădurarul. Dacă majoritatea celor care ajung la Stejarul de 1000 de ani sunt cuprinși de vraja pe care acesta o emană asupra locului, au existat și oameni care au încercat să cioplească trepte în tulpina copacului, sau care au bătut în cuie bare de metal pentru a se putea urca în el. Deși este doar un unicat în zonă, un astfel de stejar se întâlnește foarte rar. Pădurea Tisa aparține de satul Ungureni, comuna Mănești – Dâmbovița. Ion Moraru ne-a dezvăluit povestea locului în care se află gorunul, după cum îi spune acesta. Astfel, Stejarul de 1000 de ani se află într-o pădure ce a apartinut din vremuri de mult trecute familiei boierești Ivănescu. Frații Dumitru și Nicolae Ivănescu, proprietarii mai multor hectare de pădure în zonă – până la venirea comunismului – au avut grijă de stejarul milenar și datorită faptului că acesta era așezat pe linia de hotar dintre pădurile lor. Pădurarul ne-a spus că din câte știe „în prezent, urmașii fratilor Ivănescu au făcut toate demersurile pentru repunerea în posesie a păduri ce a apartinut familiiei lor dar încă nu au devenit proprietarii acesteia.“ Înainte de 1970 pădurea din zonă era formată în special din arbori precum plopul, teiul și ulmul, își amintește Ion Moraru. Din 1970 și până în 1976, pădurea existentă a fost înlocuită cu molid și pin. După defrișare și în timpul cât pădurea a fost substituită, în zonă s-a format un zmeuriș vast, lucru normal în astfel de zone, sustine pădurarul. Zmeurișul a dispărut între timp dar cât a existat a adăugat locului un plus de atractie, pe lângă vecinătatea Stejarului. Era locul de întâlnire pentru copii din satele învecinate – Gheboieni și Ungureni care, având În minte abundenta de zmeură, veneau aici cu animalele – zona fiind potrivită în perioada respectivă și pentru pășunat. Acea perioadă trezește încă nostalgii în mintea celor care au copilărit în satele din zonă. „Zmeurișul a rezistat până spre sfârșitul anilor 1980 dar a dispărut, cum era și normal, odată cu dezvoltarea noii păduri“ ne-a spus pădurarul locului. Acesta își mai amitește că în 1984, conducerea școlii generale (cu clasele 1-8) din Gheboieni a avut initiativa de a amenaja spatiul respectiv ca obiectiv turistic, dar proiectul a fost unul care a eșuat destul de rapid. Cu toate astea în imediata apropiere a Stejarului de 1000 de ani a rămas amenajată o masă cu bănci (destul de bine întreținută), unde mai vin localnici sau turiști la sfârșit de săptămână și se pare că vecinătatea copacului milenar impune acestora destul de mult respect, locul nefiind acoperit de gunoaie cum sunt de obicei majoritatea zonelor în care se merge „la iarbă verde“. Un motiv pentru care locul respectiv este încă sălbatec poate fi și faptul că este știut doar de locuitorii din zonă și de cei cărora aceștia le-au dezvăluit câte ceva despre uniciatea lui.